Un bucatar britanic se hraneste numai cu biscuiti

Un bucatar sef, care sufera de frica de mancare(Cibophobia), supravietuieste de 25 de ani mancand numai biscuiti, informeaza editia online a ziarului Daily Mail. Andrew Forster este cu totul dedicat profesiei sale gatind pentru clientii sai unele din cele mai delicioase mancaruri, in timp ce el traieste mancand numai biscuiti Blue Riband, Rich Tea si Club.

Dupa ce a terminat scoala, Andrew a petrecut cativa ani pregatindu-se pentru meseria de bucatar, in prezent fiind bucatar sef la restaurantul Sale Pepe din Shotley Bridge.Din pacate pentru el, nu a putut sa isi deguste niciodata creatiile.

In schimbul acestora el tine un regim cu dulciuri si caramele Tunnock's Wafers."Pana acum am rezistat cu doua pachete de biscuiti pe zi. De cand aveam 18 luni nu am mai mancat.

Medicii au sfatuit-o pe mama mea sa ma infometeze, pentru ca pana la urma voi manca, dar singurul lucru pe care il voiam erau biscuitii. Numai gandul de a manca alta mancare imi da un sentiment de anxietate si incep sa ma simt rau", a declarat Andrew Forster.

Ingrijorata de situatia lui, prietena sa Caroline Lister a cerut parerea mai multor experti in nutritie.

Cu o dieta constand in mare parte din biscuiti, paine uscata si ocazional un castron de cereale, din dieta lui Andrew lipseau multi nutrienti."Pe langa probleme de sanatate, dieta imi afecta toate aspectele vietii, inclusiv cea sociala, si in acelasi timp si munca.

Eu sunt un bucatar teoretic, stiu ce ingrediente merg impreuna, dar intotdeauna chem pe cineva sa guste din mancarea pe care am preparat-o."

Dieta sa a atras atentia televiziunii BBC3 TV care l-a convins sa apara la emisiunea Freaky Eaters.Acum, cu ajutorul unui psiholog si al unui nutritionist, Andrew incearca sa scapa de regimul de biscuiti printr-o tehnica speciala, de distragere a atentiei in timp ca mananca.

Sindromul premenstrual (SPM, PMS)

1.DEFINITIE:

Sindromul premenstrual (SPM, PMS) este caracterizat printr-o serie de modificări hormonale care conduc la o colecţie de simptome fizice, psihice şi emoţionale legate de ciclul menstrual feminin.

In timp ce majoritatea femeilor (80-95 %) de vârstă reproductivă prezintă unele simptome premenstruale, femeile cu SPM prezintă simptome de severitate suficientă pentru a interfera cu unele aspecte ale vieţii.

Mai mult, aceste simptome sunt previzibile şi apar regulat în cele două săptămâni anterioare menstruaţiilor. Simptomele dispar după debutul menstruaţiei.

Aproximativ 14 % din femeile cu vârste cuprinse între 20-35 ani sunt afectate sever, astfel încât trebuie să stea acasă, lipsind de la şcoală sau servici.Pentru unele femei, simptomele SPM sunt atât de severe până la debilitare. Această formă de SPM are o denumire psihiatrică proprie: Tulburare premenstruală disforică.

2.CAUZE:

Cauza exactă a SPM nu este elucidată. SPM este legat de faza luteală a ciclului menstrual (a doua jumătate), iar dozările hormonilor sexuali sunt în limite normale. Este sugerată o posibilă componentă genetică a SPM. Ipotezele actuale sugerează o afectare a interacţiunii între neurotransmiţătorii sistemului nervos central şi hormonii sexuali, legată în special de activitatea serotoninei (un neurotransmiţător) în creier.

3.SIMPTOME:

SPM reprezintă o colecţie de simptome. Au fost identificate 150 simptome separate. Simptomele exacte precum şi severitatea acestora depind de la o persoană la alta şi de la o lună la alta. Cele mai frecvente simptome sunt:

• 
  Creştere în greutate datorită retenţiei de apă


• 
  Balonare abdominală


• 
  Tensiune în sâni


• 
  Stress sau anxietate


• 
  Depresie


• 
  Accese de plâns


• 
  Toane, iritabilitate, nervozitate


• 
  Modificări ale apetitului, bulimie


• 
  Insomnie


• 
  Dureri articulare sau musculare


• 
  Cefalee


• Astenie


• 
  Acnee


• 
  Tulburări de concentrare


• 
  Sevraj social


• 
  Creşterea temperaturii corporale


• 
  Accentuarea problemelor de sănătate existente: tegumentare, respiratorii (alergii, infecţii) sau oculare (tulburări vizuale, conjunctivită)

4.DIAGNOSTIC SI EVALUARE:

Nu există o investigaţie unică sau un semn clinic cert pentru diagnosticul de SPM.

Pentru a putea afirma diagnosticul, femeia este rugată de medic să înregistreze un calendar prospectiv al simptomelor timp de minim două cicluri menstruale. Astfel se poate stabili dacă simptomele sunt într-adevăr premenstruale şi cu caracter previzibil recidivant. De asemeni, trebuie excluse alte afecţiuni care pot prezenta simptome similare.
O serie de afecţiuni medicale se pot exacerba la menstruaţie, proces denumit magnificare menstruală. Aceste afecţiuni pot falsifica diagnosticul de SPM.

De regulă, aceste afecţiuni sunt prezente şi în afara fazei luteale a ciclului menstrual. Afecţiunile care pot fi exacerbate premenstrual includ: depresia, migrena, epilepsia, sindromul oboselii cronice, sindromul colonului iritabil, astmul, alergiile.

SPM nu este mai frecvent la femeile cu stress.
Metodele diagnostice utilizate sunt:

1. 
   Antecedentele medicale şi psihice


2. 
   Examenul clinic


3. 
   Studiul calendarului simptomelor

5.TRATAMENT\CONDUITA:

1. 
   Terapia suportivă: sfatul terapeutic, informarea, terapia de relaxare


2. 
   Gimnastica aerobică


3. 
   Suplimentele nutritive: calciu 1200 mg/zi, magneziu, vitamina E 400 UI/zi, vitamina B6, alimente şi băuturi bogate în carbohidraţi, ulei de primulă (primrose oil), mangan, triptofan


4. 
   Stilul de viaţă sănătos: reducerea ingestiei de alcool, cafeină, zahăr şi sodiu (sare) precum şi creşterea ingestiei de apă, fibre, fructe, legume; odihnă şi somn adecvate (8 ore pe noapte); nu fumaţi.


5. 
   Inhibitorii selectivi de serotonină (SSRI) – reprezintă tratamentul de elecţie în SPM sever, ce poate fi administrat continuu sau intermitent, la nevoie: Fluoxetin 20-60 mg/zi, Sertralin, Paroxetin, Clomipramin, Fluvoxamin, Nefazodone


6. 
   Alte metode farmacologice: Alprazolam, Spironolactonă, progesteron natural, anttinflamatorii nesteroidiene (Ibuprofen)


7. 
   Suprimarea hormonală: contraceptive orale, contraceptive patch sau inel vaginal contraceptiv, agonişti de hormoni eliberatori de gonadotrofine (GnRH), salpingo-ooforectomie (anexectomie) bilaterală

6.RECOMANDARI MAJORE:

• 
  Diagnosticul SPM trebuie afirmat conform criteriilor diagnostice standard cu confirmarea calendarului simptomatic prin utilizarea unui calendar simptomatic prospectiv.


• 
  Factorii de risc cum ar fi stress-ul marcat sau un profil particular al personalităţii, nu ajută la diferenţierea femeilor cu SPM de cele fără SPM.


• 
  Efectele adverse ale agoniştilor de hormoni eliberatori de gonadotrofine (GnRH) şi ale salpingo-ooforectomiei (anexectomiei) bilaterale, limitează eficienţa lor terapeutică la majoritatea pacientelor.


• 
  Terapia suportivă joacă un rol central în conduita pacientelor cu SPM.


• 
  Tratamentele SPM trebuie iniţiate în ordine crescătoare a complexităţii. Conform acestui principiu, în majoritatea cazurilor, terapiile ar trebui utilizate în următoarea ordine:

Pasul 1. Terapia suportivă, dieta bogată în carbohidraţi complecşi, gimnastica aerobică, suplimente nutritive (calciu, magneziu, vitamina E), Spironolactonă

Pasul 2. SSRI (Fluoxetin sau Sertralin de primă alegere); la pacientele care nu răspund – un anxiolitic

Pasul 3. Supresia hormonală a ovulaţiei (contraceptive orale sau agonişti GnRH)

7.EFECTELE ADVERSE ALE MEDICAMENTELOR:

• 
  Vitamina B6: Dozele mai mari de 100 mg/zi pot dăuna din punct de vedere medical, ducând până la neuropatie periferică.


• 
  Fluoxetin: Efectele adverse includ cefalee, greaţă, tremor. Insomnia poate fi evitată prin administrare dimineaţa sau prin reducerea dozei (după caz). Scăderea libidoului poate reprezenta de asemeni o problemă la unele paciente.


• 
  Alprazolam: Există un potenţial pentru dependenţă şi dezvoltarea toleranţei la acest medicament, în special dacă administrarea nu se limitează la faza luteală a ciclului menstrual (a doua jumătate). Sedarea poate reprezenta un efect advers deranjant la unele paciente, iar sevrajul poate deveni o problemă.


• 
  Contraceptivele orale: Multe paciente acuză tensiune în sâni, greaţă, alterări ale dispoziţiei şi alte efecte secundare în primele luni de administrare.


• 
  Agoniştii GnRH: Efectele secundare de hipoestrogenemie şi costul agoniştilor GnRH limitează eficacitatea acestei metode, cu excepţia cazurilor severe de SPM care nu răspund la alt tratament. Dacă această terapie este utilizată pentru mai mult de câteva luni, poate deveni deranjantă.


• 
  Salpingo-ooforectomia (anexectomia) bilaterală: Chirurgia în SPM este controversată, deoarece este ireversibilă şi se asociază cu morbiditate şi mortalitate. De asemeni, hipoestrogenemia trebuie tratată pentru a preveni complicaţiile pe termen lung.
  

8.TULBURAREA PREMENSTRUALA DISFORICA:

Serotonina (un neurotransmiţător) are un rol într-una din formele severe de SPM, denumită tulburare premenstruală disforică. Principalele simptome, care pot fi debilitante, includ:

• 
  sentimete de tristeţe sau disperare până la gânduri de suicid;


• 
  sentimente de tensiune sau anxietate;


• 
  atacuri de panică;


• 
  toane, accese de plâns;


• 
  iritabilitate persistentă sau nervozitate care afectează alte persoane;


• 
  dezinteres în activităţile zilnice şi în relaţii;


• 
  tulburări de gândire şi concentrare;


• 
  oboseală sau energie redusă;


• 
  modificări de apetit;


• 
  tulburări de somn;


• 
  lipsă de autocontrol;


• 
  simptome fizice: balonare, tensiune în sâni, cefalee;


• 
  dureri articulare sau musculare.

Diagnosticul de tulburare premenstruală disforică se afirmă când există 5 sau mai multe din simptomele menţionate.

Simptomele apar în săptămâna anterioară menstruaţiei şi cedează după începerea menstruaţiei.

Efectuarea unor modificări în stilul de viaţă poate fi benefică în ameliorarea sindromului.

Antidepresivele denumite inhibitori selectivi de serotonină (SSRI) modifică nivelul serotoninei în creier şi pot fi benefice în ameliorarea sindromului: Sertralin (Zoloft), Fluoxetin (Sarafem), Paroxetin (Paxil).

Consilierea individuală sau de grup şi management-ul stress-ului pot de asemeni uşura simptomele.

Sa-ti cunosti greutatea naturala... si s-o accepti

Si daca greutatea este genetic determinata, ca si inaltimea? Si daca organismul nostru isi regleaza singur aportul caloric? Acest nou discurs al nutritionistilor anunta poate sfarsitul curelor de slabire. In orice caz, o adevarata schimbare de mentalitate.Nimeni nu isi doreste neaparat sa aiba 1,70 m cand masoara doar 1,65 m (poa­te doar purtand tocuri!). In schimb, nici nu mai numaram cati sunt cei care risipesc o energie nebuna pentru a slabi 5 kg! Si daca aceasta lupta e inutila? Bineinteles, greutatea depinde de raportul intre cantitatea de hrana si consum (activitatea fizica, metabolism de baza). Respectand aceasta logica, pentru a slabi e suficienta reducerea celei dintai si cres­terea celei de a doua. Dar nu e atat de simplu. Ca si pentru cea mai mare parte a variabilelor bi­ologice – temperatura, presiune arteriala, glicemie etc. – organismul este cel care regleaza masa grasa astfel incat ea sa fie relativ constanta. Aceasta reglare naturala se efectueaza in parte datorita senzatiei de foame sau de satietate, care ne permit sa ne controlam alimentatia. De aceea, pe termen lung, greutatea ma­joritatii dintre noi variaza putin. Un individ care ar consuma zilnic 2500 de calorii si ar manca, tot zilnic, 25 de calorii in plus – aici vorbim de o diferenta de 1% (echivalentul unei jumatati de iaurt natural) – s-ar ingrasa 9 kg in 10 ani. Concluzie: cei a caror greutate este stabila pe o perioada asa de lunga de timp isi ada­p­­tea­za nevoile alimentare consumului, cu o cres­tere sub 1%! Ei se afla la greutatea lor de e­­chilibru, acea greutate „naturala” pe care spe­cia­listii o numesc „set point”. Dar cum putem sti daca avem greutatea naturala? Set point inseamna greutatea stabilizata a unui individ care mananca numai in functie de senzatia de foame. Pentru a simplifica, persoanele care nu au absolut nici o problema cu alimentatia au greutatea lor naturala. Chiar daca aceasta greutate nu le convine... In acest punct incep problemele: pentru aceeasi inaltime, unii se opresc la 60 de kg, altii la 70 sau 80... Iar specialistii nu stiu cu adevarat de ce. Cercetarile merg in doua directii: explicatia genetica - probabil am mostenit de la stramosii nostri indepartati o anumita rezistenta la slabit (foarte utila atunci,in perioadele de foamete); explicatia sociologica - majoritatea oamenilor dispune de un sistem de reglare a greutatii care functioneaza convenabil in conditii de viata „normala”. Or, abundenta ofertei alimentare solicita excesiv acest sistem. De aici, numarul mare de persoane care au probleme cu greutatea. Persoanele a caror greutate naturala este depa­sita pot fi repartizate schematic in trei categorii: cei grasi „natural”, cei destabilizati sau cei nesatisfacuti cronic.Indivizii grasi In mod „natural” Greutatea lor naturala este depasita din cauza unor factori genetici, boli, tulburari hormonale, renuntare la fumat, consum de alcool sau medicamente... Ei mananca doar in functie de senzatia de foame, dar greutatea lor ramane in continuare mare. Slabitul devine atunci foarte dificil. Asta presupune ca ar trebui sa manance mai putin, astfel incat sa nu aiba niciodata senzatia de satietate, ceea ce pe termen lung este imposibil. Singura lor speranta raman cercetarile farmacologice. Doar un medicament care face sa scada greutatea naturala ar putea sa-i ajute sa sla­beasca pe cei obezi.Indivizii destabilizatiStres, oboseala, angoasa: ei confunda aceste simptome cu foamea si mananca atunci cand nu ar trebui. De fapt, mananca mai mult decat au nevoie pentru a se calma. Consumul unui aliment declanseaza o secretie de betaendorfine. Persoanele stresate au inteles in mod inconstient ca mancand diminueaza pe moment o stare de stres. De aici, riscul de a se obisnui sa manance din motive gresite si de a stoca un numar de calorii. Sistemul de regularizare este perturbat, iar greutatea naturala este depasita. Daca situatia continua, greutatea naturala va creste definitiv, iar slabitul va deveni imposibil. Cei care mananca mai mult decat le trebuie fac sa le creasca masa grasa. Adipocitele (celulele grase) cresc in volum. Pana aici, fenomenul este reversibil: pentru a slabi, este suficient sa manance din nou doar cand le este foame. Daca mananca in continuare mai mult, celulele grase ajung sa se multiplice, iar fenomenul devine ireversibil. Sistemul de regularizare se adapteaza noilor date si greutatea naturala se modifica. In loc sa se regularizeze la 60 de kg, organismul se regularizeaza la 80! Persoana respectiva s-a ingrasat definitiv. Pentru a nu ajunge aici, exista o singura solutie: analiza senzatiilor noastre alimentare. Sa stim cand ne este foame si sa evitam sa mancam pentru a satiface alte nevoi, ca de exemplu sa ne calmam furiile sau sa ne ascundem frustrarile.
Indivizii nesatisfacuti cronic

Greutatea lor naturala este normala, dar ei nu sunt satisfacuti si vor sa slabeasca.

Indicele de masa corporala (vezi explicatia de mai jos) mediu pentru o femeie este de 23. Greutatea ideala a unei femei in societatea noastra il situeaza insa in jur de 20! Este o aberatie! Greutatea naturala nu corespunde neaparat greutatii stabilite de medici, nici celei impuse de normele sociale, nici celei la care viseaza persoana respectiva.

O femeie a carei greutate naturala este de 63 de kg si care ar dori sa cantareasca 58 ar trebui sa se infometeze. Este ca si cum organismul ar trebui sa lupte in permanenta sa treaca de la 37°C la 36,5°C: energia cheltuita ar fi imensa si ar provoca tensiuni teribile. Cand te afli la greutatea naturala, este foarte greu sa slabesti. Cu atat mai mult cand te afli sub greutatea normala. Concluzie: fiecare isi poate alege drumul – sa lupti tot timpul impotriva naturii tale pentru a-ti modela silueta visurilor sau sa inveti sa te accepti asa cum esti. Aici incepe etapa cea mai delicata, dar, fara indoiala, si cea mai sanatoasa.Un calcul simplu

Andreea, 32 de ani, 1,68 m. Greutatea ei naturala stabilizata este de 64 de kg. Greutatea „de forma”, adica cea la care se simte bine, fiind atenta la ceea ce mananca si practicand o activitate sportiva, este de 61 de kg. Greutatea ideala, cea pe care si-ar dori-o este de 58 kg. Aceste trei valori se situeaza toate la capitolul „greutate normala”. Andreea ar putea chiar sa aiba 70 de kg si s-ar incadra tot la greutatea normala.O greutate care evolueaza cu timpul

De-a lungul vietii, greutatea noastra naturala fluctueaza. Ca un termostat care schimba reglarea temperaturii unei camere in functie de temperatura din exterior, acest „termore­gulator” ne face sa punem (sau, mult mai rar, sa pierdem) kilograme in anumite perioade ale vietii. Asta se intampla in perioada de crestere, la pubertate – aparitia „formelor” la fete si a muschilor la baieti – sau la menopauza...

De fapt, cu cat imbatranim cu atat muschii si osatura se diminueaza iar masa grasa creste. De aceea nu mai avem la 60 de ani acelasi corp ca la 20...

IMC, valoare de referinta Pentru medici, valoarea de referinta in materie de greutate este indicele de masa corporala (IMC). El se calculeaza impartind greutatea la inaltimea la patrat. Exemplu: pentru o persoana care masoara 1,60 m si cantareste 54 de kg, IMC este de 21,1, adica 54:2,56 (1,60x1,60).
Se considera ca „slab” inseamna un indice sub 18,5.
Greutatea normala pentru femei este intre 18,5 si 25, iar pentru barbati intre 20,5 si 25.
Intre 25 si 30 se situeaza supraponderalii.
Peste 30, medicii vorbesc despre obezitate.

Ca o curiozitate, IMC al celor mai „slabe“ top modele se situeaza in jur de 15!

Vedete si fobiile lor bizare

Teama nu tine cont de statut. Vedetele de la Hollywood si cele autohtone se lupta cu tot felul de fobii, care le dau batai de cap cand le e lumea mai draga. Daca femeile au ca scuza faptul ca reprezinta sexul slab, barbatii devin usor amuzanti in momentul in care incep sa tremure de frica in fata unor lucruri cu mult mai inofensive decat par. Dintr-un sondaj efectuat cu ajutorul a 4.000 de respondenti, a reiesit ca una din cinci persoane are mai multe temeri la maturitate decat a avut in copilarie.

De la ei...

Pamela Anderson se teme de oglinzi. Ne intrebam, oare chiar nu-si priveste propria reflectie?

Desi a jucat in Baywatch, Carmen Electra se teme de apa, pentru ca nu stie sa inoate. Vedeta a declarat ca apropierea de apa ii poate provoca atacuri de panica.

Uma Thurman are claustrofobie si aproape ca nu a putut interpreta scena din filmul Kill Bill, in care trebuia sa se aseze intr-un sicriu, pentru a fi ingropata de vie.

Si David Boreanz se teme de spatii restranse.

In schimb, Kim Basinger si Daryl Hannah au o problema cu spatiile deschise.

Sarah Michelle Gellar nu suporta cimitirele. Cunoscand-o pe Buffy, cine ar fi crezut?...

Madonna se teme de fulgere, Christina Ricci nu suporta plantele de interior, iar Nicole Kidman devine isterica de cate ori vede fluturi.

Matthew McConaughey uraste tunelurile

Am fi spus ca Billy Bob Thornton nu se teme de nimic. Doar a avut o relatie cu Angelina Jolie... Si totusi, actorului ii displac ceea ce numim 'antichitati'.

Roger Moore se teme de arme, iar cel mai greu de interpretat rol al sau a fost cel din The Man With The Golden Gun. Jennifer Aniston, Cher, Michael Jackson si Whoopi Goldberg nu zboara... de frica.

Johnny Depp, Daniel Radcliffe si Sean "Diddy" Combs se tem de clovni.

La categoria tema de 'animale', ii avem pe Lyle Lovett, care se teme de vaci, Justin Timberlake, stresat de serpi, Scarlett Johansson, terorizata de gandaci si Orlando Bloom, a carui mare temere sunt porcii.

De la noi... Andreea Spataru nu poate dormi decat cu lumina aprinsa. Vedeta Playboy a declarat ca se teme de intuneric.

Ana Maria Prodan este ingrozita de sobolani, iar Anda Adam se teme de gandaci.

Raluca Moianu se teme de albine sau de viespi, iar Marcel Pavel nu suporta avioanele.

Despre curaj...

„Dar chiar dacă n-am avea, fetiţa mea, decât suferinţă pe pământ – zicea tatăl – trebuie oare din pricina aceasta să ne temem?” – Caminante
Cred în bucurie. Cred în succes. Cred în creaţie şi nu în reacţie. Cred în atitudine. Cred în acţiune şi nu în contemplaţie. Cred în curaj şi nu în anxietate. Cred în perspicacitate, dar şi în muncă. Cred atât în succes, cât şi în eşec. Pentru că cel din urmă e temelia primului.
Octavian Paler a susţinut mereu că primul pas pentru înfrângerea fricii este recunoaşterea acesteia. Aşa este. Oamenii curajoşi sunt cei care pleacă la atac în ciuda temerilor resimţite.
Nume cunoscute la nivel mondial au spus că „a fi curajos” înseamnă „a acţiona sub imperiul fricii şi nu eliberat de ea”. Poate că ar trebui să reflectăm mai mult asupra acestui aspect.
Viaţa este o sumă de oportunităţi. O sumă care tinde spre infinit. O poveste de dragoste ca în basme. O legendă cu voievozi victorioşi. Viaţa înseamnă mai mult decât un cap plecat şi o privire plină de regrete. Viaţa este tot ceea ce avem mai bun.
Şi atunci de ce să renunţi la visul tău? Pentru ce sau pentru cine? Crezi ca se merita să îi vezi pe alţii cum îşi ating obiectivele în timp ce tu îţi faci griji?
Lacrima pe care ai vărsat-o ieri este zâmbetul zilei de mâine. Este experienţa care te-a întărit şi care ţi-a tras perdeaua de pe ochi. Ţi-a deschis drumul către victorie.De tine depinde dacă te focusezi pe un avion care cade, sau pe cele câteva zeci de mii care aterizează în siguranţă. Tu decizi dacă îţi păstrezi calmul sau te enervezi. Tu decizi dacă le permiţi altora să îţi trăiască propria ta viaţă.
Eu nu le voi permite.